revistacultura.ro Ritm susținut, avalanșă de poante, umor suculent și cinic, știm cu toții de ce Székely Csaba este unul dintre cei mai iubiți autori contemporani. La Teatrul Dramaturgilor Români, regizorul Horia Suru a avut ideea să monteze toate piesele … Continued
romanialiterara.ro Un proiect curajos, deși poate imperfect în ansamblul lui, a fost și Trilogia minelor. Flori. Apă. Beznă, textul puternic al unuia dintre cei mai buni dramaturgi contemporani, Csaba Szekely. Horia Suru a pus în scenă la Teatrul Dramaturgilor fiecare piesă … Continued
hotnews.ro Cândva, prin anul 2015, pe afișul Teatrului ACT din București, apărea un spectacol cu piesa Apă de mină de Székely Csaba. Distribuția era alcătuită din actori cu consistente cărți de vizită (Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea, Irina Antonie), misterul … Continued
liternet.ro “În viața reală, oamenii nu se omoară, nu se spânzură, nu-și fac declarații de dragoste la tot pasul. Mănâncă, beau, pierd vremea și spun prostii. Asta trebuie să arătăm pe scenă, pentru că asta se întâmplă în realitate.” Sunt … Continued
bcritic.ro Sinuciderea este un subiect greu, apăsător. Localitățile miniere catastrofal transformate în post-miniere, așijderea. Spectacolul Trilogia Minelor. Flori nu putea fi decât o furtună. Care nu ajută florile să crească, ci le culcă la pământ. Ale cărei tunete se înfig în inimă și … Continued
lateatru.eu Trilogia Minelor este povestea in 3 parti a unui sat uitat de lume din Romania. Satul (in fapt, o fosta comuna retrogradata la statutul de sat) cu pricina se afla in ungurime (are populatie majoritar maghiara), fiind acum un … Continued
businessmagazin.ro „Trilogia minelor”, singurul teatru serial care se joacă pe o scenă românească, readuce în lumina reflectoarelor comunele din Ardeal, în care personajele sunt deopotrivă vesele şi triste, exact ca realitatea pe care o trăim. Dincolo de contextul social, spectacolele … Continued
scenesicuvinte.ro În halatul său purpuriu, Ivan își ciopârțește unghiile cu un briceag. Ciopârțite sunt și visurile lui. Praf și cenușă s-au ales de ele, de nu te mai miri că întreaga încăpere pare cuprinsă de vâlvătăile iadului. Trăsnete și fulgere … Continued
Horia Suru este recunoscut în lumea teatrală pentru minuția cu care construiește fiecare rol în parte, lucrează cu fiecare actor din distribuție pe detaliu, până când acesta îl stăpânește perfect.
dindragostepentruteatru.ro Încrederea oarbă. Încrederea nemărginită, nesupusă rațiunii. Fascinație peste pragurile judecății. Tartuffe. Comedia scrisă de Molière ce a avut premiera în 1664 la palatul Versailles a avut recent avanpremiera la Teatrul de Stat Constanța. Regizorul Horia Suru îmbogățește, pe alocuri, traducerea lui Doru Mareș și o … Continued
bookhub.ro Horia Suru nu e la prima montare cu un text aparținând acestei epoci, după cum nu cred că va fi nici ultima încercare de acest fel. În ciuda deficultăților inerente impuse de adaptarea unui text cum este Tartuffe – adaptarea a făcut-o … Continued
ActOrchestra este unul dintre acele spectacole care pe mine mă face fericită. E atât de simplu! M-am gândit la fel și fel de alte introduceri, dar am ajuns rapid la concluzia că nu am nevoie de o introducere pompoasă atunci când e vorba despre fericire.
Cu Crocodil, realizat la Teatrul Bacovia din Bacău, inițial un monolog, ce mi s-a părut interesant și reușit, a fost pariul regizorului Horia Suru, care a divizat textul pentru patru actori.
Crocodil de Elise Wilk, spectacol al Teatrului Municipal din Bacău, abordează descoperirea identității de gen la adolescenți, urmată de bullying, pe fundalul unei familii în destrămare.
Horia Suru este regizorul tânăr, care face de multă vreme spectacole la superlativ din punct de vedere estetic, pe scenele teatrelor din țară și din București, arătând prin talentul său, că poate monta cu succes dramă, comedie și teatru de revistă.
Horia Suru a gândit Ziua Recunoștinței ca un pamflet ce vizează lipsa de valori și degringolada din teatrele românești.
Tristă piesă, aparte, atipică punerea în scenă. Duritatea adevărului grăit de diverse personaje m-a urmărit tot drumul către Brașov. La ceas de seară, cred că îmi ștergeam o lacrimă dată de vortexul pe care îl trăiam.
Piesa F.A.D.|Noduri și plăci spune povestea londonezei Vera – femeie cu o personalitate covârșitoare, intelectuală și inteligentă, predispusă jocului – pusă în fața opțiunii de accepta sau a tăgădui până la negare realitatea genei FAD (Familial Alzheimer`s Disease).
„Și liniștea are puls” reproduce disiparea și serializarea vremii noastre, în care până și sărbătorile sunt trase la xerox: „Bem șampanie proastă și ne uităm la artificiile altor oameni”.
În Și liniștea are puls regizorul schițează portativele unui blues al condiției umane, mergând mai departe decât propunerea dramaturgică ce oferea doar exemplificarea printr-un exercițiu de bipolaritate.
Și liniștea are puls, contrar titlului, nu-ți dă timp pentru liniște pentru că trebuie să ții pasul cu ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Un spectacol despre care se va vorbi şi pe care îl recomand oricărui spectator dornic de experiment teatral bine articulat in jurul unei idei şi bine structurat din punct de vedere regizoral.
Este o poveste care iti va ramane tatuata in suflet si te va maturiza. Iti vei da seama ca viata merita traita, si exista o mie, o suta de mii, un milion de motive care sa o dovedeasca!
Cred că Horia Suru a avut o idee excelentă preferând acest mod de concretizare scenică a piesei, izbutind şi în acest chip să surprindă sensibilitatea excesivă şi vulnerabilităţile lui David.
Elise Wilk surprinde în Crocodil, cu acuitate, fineţe analitică, dar şi cu multă poezie, întâmplări şi stări de spirit caracteristice dificilului prag de vârstă care marchează debutul adolescenţei.
Ce a fost cu adevărat inedit la acest spectacol-lectură a fost felul cum a reușit să folosească regizorul tinerețea unora dintre actori, astfel încât aceasta să fie convertită într-un soi de oglindă a generației actuale de adolescenți.
Spectacolul lui Horia Suru O mie de motive propune publicului o adevărată aventură inițiatică, atrâgându-l într-o participare alertă și activă, oferindu-i replici și loc pe scenă, sub atenta coordonare a lui Florin Piersic Jr.
Crocodil nu e doar încă un spectacol cu și despre adolescenți, la fel cum remarcabilul text al Elisei Wilk depășește nișa acelei dramaturgii ce focusează pe „probleme ale tinerilor de azi”, sintagmă șablon de care am început să mă satur.