ActOrchestra este unul dintre acele spectacole care pe mine mă face fericită. E atât de simplu! M-am gândit la fel și fel de alte introduceri, dar am ajuns rapid la concluzia că nu am nevoie de o introducere pompoasă atunci când e vorba despre fericire. Ar trebui să facem mult mai des lucruri care să ne facă fericiți, iar atunci când ni se întâmplă soiul acesta de lucruri să ne bucurăm mai mult și mai sincer că ne-au apărut în viață.
ActOrchestra este genul acela de spectacol care te umple de veselie, care îți schimbă starea în bine, care te face să râzi, să dansezi un pic pe scaun și să pleci cu inimă mai ușoară și mai sprintenă. Este primul spectacol finalizat în cadrul programului 9G (Noua Generație) de la Teatrul Național București și a avut premiera în 2014. Ce este minunat este că, cinci ani mai târziu, acest spectacol rezistă și spectatorii se pot bucura de el în continuare. Este semn bun, semn că avem nevoie de astfel de montări în spațiul nostru cultural.
Spectacolul este o creație colectivă, însă se bucură de regia și îndrumarea lui Horia Suru care mie îmi place foarte mult, fiind unul dintre regizorii tineri cu idei, viziune și inițiativă. El a avut rolul de a dirija ideile, însă toți patru și-au adus contribuția la nașterea acestui spectacol. Montarea are în spate o idee simplă: trei actori care duc o bătălie pentru supremația pe scenă. Trei artiști care se folosesc de toate mijloacele pe care le au la îndemână și pe care le stăpânesc pentru a câștiga această dispută. Tocmai însă de la aceste mijloace începe toată frumusețea și măiestria acestui spectacol. Despre Emilian Mârnea, Florin Călbăjos și Petre Ancuța v-am povestit atunci când am scris despre Angajare de clovn. V-am zis atunci, mai în treacăt așa, că sunt niște actori tineri foarte talentați pe mai multe planuri, iar în ActOrchestra aveți dovada acestei afirmații.
Cât este de ușor ca trei actori să țină locul unei întregi orchestre? Mai mult, cât de simplu credeți că este să manevrezi cam 20 de instrumente muzicale, să o faci extraordinar de bine și să reușești să subjugi o sală întreagă cu un spectacol care conține doar câteva replici? ActOrchestra are de toate – muzică pentru toate gusturile, pantomimă și actorie peste care este pulverizată fin o doză jucăușă de improvizație. Are ritm, are sensibilitate, emoție și mult umor bun și efectiv nu ai cum să te plictisești pentru că mereu vrei mai mult și mai mult, ești în permanență curios ce o să mai urmeze.
Frumusețea acestei creații colective stă exact în oamenii care o fac să prindă viață. Că Petre, Emilian și Florin sunt talentați este puțin spus. E așa, un termen banal care nu poate să cuprindă pofta lor de a fi pe scenă, de a se juca, de a trece cu o ușurință uriașă de la o stare la alta și de la un instrument la altul și de a te umple de bucurie și de râs. Se simte legătura strânsă care există între ei, prietenia care îi unește și care îi ajută să funcționeze atât de bine ca un întreg. Există o armonie particulară acolo care, combinată cu o carismă specială pe care fiecare dintre ei o posedă cu vârf și îndesat te fac pe tine ca spectator să vibrezi imediat împreună cu ei și să te lași purtat și implicat în povestea de pe scenă. Fiecare are momentul lui de glorie însă, spre deosebire de alte spectacole unde simți că actorii vor să se pună doar pe ei în evidență în anumite momente, aici se potențează în permanență unii pe ceilalți pentru a străluci în lumina reflectoarelor și transmit până în sală spiritul de echipă care îi sudează.
Frumusețea acestui spectacol mai stă și în lejeritatea pe care o transmit cei trei. Un astfel de produs teatral nu are cum să iasă bine și cum să fie un pariu câștigat decât prin asumare totală, prin acordare perfectă și printr-o cronometrare atent calculată a tuturor momentelor. Florin, Petre și Emilian stăpânesc cu măiestrie fiecare instrument care le trece prin mâini (toți trei sunt absolvenți ai unor licee de muzică) și debordează de un entuziasm molipsitor și de un șarm încântător.
Un singur lucru aș avea de reproșat: faptul că durează doar o oră. Eu aș mai fi vrut încă pe atât dacă s-ar fi putut, cu toate că sunt foarte conștientă ce soi de efort implică toată această desfășurare de talent pentru ei trei. Recomand oricui să meargă să vadă acest spectacol pentru că are ceva extrem de aparte, se naște acolo o anumită magie care rămâne cu tine și după ce ieși din sală. Mă înseninează și mă fascinează de fiecare dată, mă bucură și mă inspiră. Încercați și voi și apoi spuneți-mi: nu-i așa că ActOrchestra este definiția fericirii pure?
http://dindragostepentruteatru.ro/2019/10/28/actorchestra-sau-definitia-fericirii-pure/