Răzvana Niță despre ActOrchestra
ActOrchestra este o producţie ce are ca principal pretext muzica, deci nu vă aşteptaţi la foarte mult teatru. Regia: Horia Suru
ActOrchestra este o producţie ce are ca principal pretext muzica, deci nu vă aşteptaţi la foarte mult teatru. Regia: Horia Suru
Laughing. Seeking. Dreaming. Trei etape ale unei căutări. LSD Theatre SHOW este spectacolul strălucitor și zgomotos al căutării unei priviri înțelegătoare în masa inertă a ochilor goi ai societății.
ActOrchestra este mai mult decât un gen de teatru muzical, este un teatru de improvizație de mișcare, de expresivitate corporală, care se face în România la un nivel nu atât de profesionist pe cât îl face echipa spectacolului.
Mergeţi şi vizionaţi acest spectacol pentru că, în mod cert, nu veţi fi dezamăgiţi! Veţi asista la o discuţie inteligentă pe tema prieteniei, a dragostei, a identităţii şi a sacrificiului în numele unui ideal.
Toţi trei joacă cu o copleşitoare forţă lăuntrică. Coerent şi într-o chimie căreia cu greu i-ai putea aduce cel mai mic reproş. E meritul lor, e meritul regizorului Horia Suru.
În viziunea regizorului, Horia Suru, mai importantă pare a fi hărţuiala de suprafaţă care îşi are o bună rezolvare în ritmul şi alternarea scenelor, dar care e lipsită de planul doi, jocul secund al unei motivaţii mai adânci a războiului surd dintre personaje.
Prin Cockoşi, Horia Suru se detaşează fără povara responsabilităţii sociale de restul regizorilor tineri care au abordat gender issues în producţiile lor în ultimii ani.
Fara a absolutiza contopirea intre text si firescul de joc al actorilor, regia lui Horia Suru, destoinica in trasarea directiei de joc, pare a se aseza la o parte, ca sa-i priveasca admirativ (dupa ce i-a provocat) pe Isabela Neamtu si Matei Chioariu (intre mascherina si mascherone), cuceritori prin virtutile scenice in acest “theatre show” de buna calitate.
Din care m-am bucurat să regăsesc în cantităţi „încet gândite, gingaş cumpănite” în cele două spectacole ale tânărului regizor Horia Suru, pe de o parte în premiera de la Act cu „Cockoşi”, pe de alta în mai exersatul „LSD Theatre Show” de la Godot.
o piesă în care ritmul nu scade niciodată timp de 60 de minute și în care simți precizia matematică a fiecărui gest. Iar tensiunea se acumulează. Știi ce urmează cu siguranța cu care știi ca unu plus unu fac doi… E singura rezolvare logică și posibilă, iar toată această excelentă gradare este, în aceeași măsură, meritul regizorului Horia Suru și al actriței Eliza Noemi Judeu.
Un spectacol construit ca un strălucitor show de televiziune, LSD… vorbeşte despre alienarea din marile oraşe, despre flagelul consumerismului, despre nevroze personale, eşecul adaptării şi imposibilitatea fericirii, iar cei doi actori funcţionează perfect într-un fel de contratimp etern.
Anca-Maria Pănoiu liternet.ro Am mers la Cockoşi la câteva luni bune de la premieră, cu toate că de promovare şi afişe am tot avut parte – ba din pixeli, ba din celuloză. Fac mea culpa: am idei mai fixe, mai încremenite -le-a trebuit ceva … Continued
L.S.D.-ul din titlu nu desemnează binecunoscutul drog, ci experienţa Râsului, a Căutarii şi a Visului.
Ca regizor, Horia Suru a asigurat un ritm excelent, a scos in evidenta replicile de efect si a stiut cum sa faca personajele sa interactioneze in jocul non-verbal, astfel incat sa se mentina la egala distanta intre retinerea pudibonda si contactul corporal inestetic.
În spectacolul Teatrului Act (coprodus de Asociaţia ENTHEOS şi GrayPlay Performing Arts, premieră naţională a textului), regizorul Horia Suru se foloseşte de sugestia titlului şi de structura dramaturgică pentru a configura show-ul ca un meci de box.
Textul dramaturgului premiat la Tony, Christopher Durang, e pus in scena si in lumina unor neoane stridente de Horia Suru, iar actorii nostri il enunta tensionat in deplina cunostinta a multelor cauze si cazuri de frustrare puse pe tapet.
Dar nimic din toate astea nu este valabil, din fericire, pentru spectacolul „Cockoși” al lui Horia Suru, care a avut de curând premiera la Teatrul Act, o montare a unui text care aduce în prim-plan iubirea dintre doi bărbați, o iubire care, după șapte ani, intră în criză. Identitatea sexuală e pusă astfel sub semnul întrebării.
Cockosi e o piesă cu o structură clasică, din categoria celor numite în teatrul anglo-saxon „relationship plays” – piese de relație. Ea sondează, în acest caz, relațiile de cuplu, cu dinamica lor, cu tensiunile lor, redate prin dialoguri dense și un decupaj cinematografic.
Dar cum imaginatia e libera, orice devine posibil daca e si sustinut coerent intr-un spectacol. Iar spectacolul semnat de Horia Suru este unul care transmite emotie, având intensitate dramatica.
COCKOŞI este o piesă vie, cu un fler al ineditului extraordinar, care nu poate fi ignorată de public. De fapt, starea pe care ţi-o induce textul, interpretarea lui, rămâne cel puţin pentru câteva zile în sufletul tău. Nu rataţi şansa de a trece prin această experienţă!
Povestea iese din sfera excepţionalului şi intră în zona “întâmplări din viaţa unor oameni obişnuiţi”. Teatrul reuşeşte astfel, ceea ce anevoie izbutesc o întreagă reţea de ONG-uri, legile antidiscriminare sau pătimaşele talk-show-uri tv.
Un spectacol despre iubire, prietenie, onestitate. Discuţiile unor oameni inteligenţi despre relaţie. Nu de puţine ori, însă, şi lupte de putere. Fiecare îşi înfige bocancii în vulnerabilităţile celuilalt. Pentru că, după ani petrecuţi împreună, ştie cum să le ochească cu precizie. Pe scurt, relaţii volatile în desfăşurare.
”Călin…” este un spectacol atât de banal, că șochează. Preț de 60 de minute, am șezut în fața unei mari oglinzi, nu pentru a mă reflecta pe mine, eu, din fericire, NU mă regăsesc în povestea personajului (mut!) interpretat de Eliza, am regăsit însă, cu apăsare, viața a numeroase femei din Romania de acum si cu atat mai mult, din România anilor ’80.
Cronică pentru spectacolul Călin (povestea modernă).
LSD Theatre Show este spectacolul strălucitor şi zgomotos al căutarii unei priviri înţelegatoare în masa inertă a ochilor goi ai societăţii.
Spectacolul lui Horia Suru îmbracă maladia metropolitană în forma cea mai vizibilă a consumului – media. Expunerea în show-urile de televiziune a anxietăţilor, a falselor miracole, valorificarea senzaţionalului fabricat sînt parodiate exploziv, pînă la absurd.
Tanarul regizor Horia Suru a efectuat un decupaj absolut cinematografic, halucinant as zice, daca n-ar fi banal, pentru ca timpii sunt aboliti, personajul principal e declarat mort in primele trei fraze, pentru a fi vazut retraind, poate in memoria familiei sale, ultimele sale calatorii, de fapt o fuga din fata unui destin pe care nu-l mai poate gestiona
Spectacolul “We Are CaMeRa”, deşi a fost o producţie relativ nouă pentru publicul orădean, a reuşit să se facă remarcat prin regia artistică, prin scenografie, dar şi prin intermediul jocului actoricesc care a fost impecabil, actorii ducându-şi sarcina la un bun sfârşit, reuşind să trasmită publicului toate trăirile intense, surprinse pe întreg parcursul piesei.