Independenții – Doina Papp

posted in: Cronici | 0

În viziunea regizorului, Horia Suru, mai importantă pare a fi hărţuiala de suprafaţă care îşi are o bună rezolvare în ritmul şi alternarea scenelor, dar care e lipsită de planul doi, jocul secund al unei motivaţii mai adânci a războiului surd dintre personaje.

Cockoși. Despre homosexualitate sau “Cine sunt eu?” (Yorick)

posted in: Cronici | 0

Dar nimic din toate astea nu este valabil, din fericire, pentru spectacolul „Cockoși” al lui Horia Suru, care a avut de curând premiera la Teatrul Act, o montare a unui text care aduce în prim-plan iubirea dintre doi bărbați, o iubire care, după șapte ani, intră în criză. Identitatea sexuală e pusă astfel sub semnul întrebării.

Curat straight, curat gay ori categoric bisexual? (adevarul.ro)

posted in: Cronici | 0

Un spectacol despre iubire, prietenie, onestitate. Discuţiile unor oameni inteligenţi despre relaţie. Nu de puţine ori, însă, şi lupte de putere. Fiecare îşi înfige bocancii în vulnerabilităţile celuilalt. Pentru că, după ani petrecuţi împreună, ştie cum să le ochească cu precizie. Pe scurt, relaţii volatile în desfăşurare.