Călin (povestea modernă). Marea Întâlnire

posted in: Cronici | 0

Violeta Savu Blue Moon

Într-o cameră modestă, dar decorată cu gust, ticăitul ceasului se aude asurzitor. Sună monstruos amintindu-i unei femei singure, apăsătoarele absenţe din viaţa ei. După o zi de lucru, aceeaşi rutină, aceleaşi schimbări de haine, din haina de oraş cu rol de mască în halatul de casă care-i dă voie să fie tristă, lividă din prea multă aşteptare. De ea însăşi se ascunde în baie unde se spală dar nu poate curăţa deznădejdea. Deschide o plită mică, îşi pregăteşte o cină sărăcăcioasă ca pentru un om foarte singur. Apa de la robinet curge cu sunet ameninţător… curg, curg în şuvoi într-o casă a SINGURĂTĂŢII! Şuvoi de singurătate! Femeia aranjează atent masa, aprinzând o lumânare albă, simbol al firii sale visătoare.

Pe un ecran mic rulează cel mai trist film de dragoste. Tânăra stă cu spatele la televizor, ştie toate replicile, este ea însăşi în povestea ecranizată. Ar fi vrut să apuce să-i spună iubitului “Love means never having to say you’re sorry”… Dar nu murmură cuvintele… Un om singur care nu are cu cine să schimbe două vorbe, totul e lipsit de viaţă în locuinţa ei. Obiectele din casă parcă au făcut un pact să demonstreze lipsa de ideal şi rost. Lumina candelei nu ajută cu nimic, supa caldă nu are niciun gust. Se adaugă sare, multă sare… e sarea durerii. E sare din belşug pe rana iubirii…O femeie frumoasă dar nefericită… amărăciunea se răspândeşte din orice colţişor. Deschide radioul şi aude grozav tot ce este în adâncul ei, o muzică melancolică, cu obsesii sfâşietoare, venită din trecutul unei artiste cu sfârşit tragic.

Există un moment de evadare din abisul sufletesc: îl părăseşte ea pe cel mult aşteptat. Aruncă florile din glastră. Aruncă şi pastilele. Şi atunci, noi, spectatorii care ne uităm aproape cu indecenţă la atâta singurătate, aşteptare, părăsire şi tristeţe, sperăm… ne lăsăm păcăliţi cu ştiinţă. Poate odihna îi va linişti sufletul… Dar e chinuită de insomnie. Ce ar putea face să se golească de gândurile apăsătoare? Ceva simplu, cotidian… Se apucă de spălat vasele, le şterge cu atâta sârg până ce strălucesc în lumina rece. Din crisparea feţei, a mâinilor, a întregului corp , înţelegi că tensiunea a devenit insuportabilă.

Tânăra femeie, în care clocoteşte iubirea neîmpărtăşită, trânteşte o farfurie de podea. Obiectul de porţelan îi stă împotrivă, rămâne un întreg al nevindecării… Femeia urlă!Până la urmă se hotărăşte: se va pregăti pentru MAREA ÎNTÂLNIRE. Îşi îmbracă rochia neagră, simţi atingerea senzuală de piele catifelată. Îşi încalţă pantofii nou-nouţi, etichetele au rămas nedezlipite… Simţi dorinţa erotică, în tocurile sobre şi înalte, tangoul visat… Şi apoi, două pahare pline cu vin roşu ca sângele. Unul se va goli, celălalt nu…. Abandonarea…. Renunţarea…. Sfârşirea…. Urcarea pe un piedestal cu un zîmbet trist, sub strălucirea unei lumini ucigătoare. Plânge în hohote şi pleacă….Pe uşa prin care ea dispare, va intra el, îngerul… Călin, învăluit în fum tămăduitor de tămâie. Copilul, simbolul pur al dorinţei neîmplinite. Călin cântă o muzică divină dar simte nelămurit cum în apropierea lui se zbuciumă, fără linişte, un suflet… şi în cele de urmă descoperă ce ochii lui nevinovaţi n-ar trebui să vadă. Priveşte înmărmurit la legănarea duioasă a morţii. Cea dintâi şi ultima, MAREA ÎNTÂLNIRE…