Mirela Dana Revista 21 Art Emotion
Una dintre cele mai plăcute surprize întâlnite pe scena Festivalului Internaţional de Teatru Scurt, din Oradea, a fost produsă de spectacolul „We Are CaMeRa”, proiect independent realizat în parteneriat cu Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău.
Textul îi aparţine dramaturgului german Fritz Kater, iar regia artistică este semnată de un tânar actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, Horia Suru. Distribuţia artistică este compusă din actorii: Ştefan Ionescu, Eliza Noemi Judeu, Eric Ţuţuianu, Maria Covaliu / Minodora Elena Broscoi şi Bogdan Buzdugan.
Spectacolul adoptă un stil nonconformist şi inovativ, care cuprinde o serie de elemente specifice secolului XXI, printre care putem aminti: drama de familie, jocul memoriei, bildungsdrama (prim-planul îl ocupă istoria unei familii din RDG de pe vremea când puştii, o fetiţă şi un băiat sunt mici, până ce ajung la deplina maturitate).
Întreaga reprezentaţie se desfăşoară într-un ritm alert, cu pasaje narative dar şi poetice, astfel încât spectatorul este introdus în acea lume a fantasticului, prin intermediul monologurilor scurte, fragmentate şi intersectate, ale celor câtorva personaje, care monopolizează scena. În fond, putem preciza că întreaga producţie este concepută ca fiind un puzzle uriaş de decupaje din discursurile interioare ale personajelor, cu propoziţii fără mare legatură între ele.
În „We Are Camera“, naraţiunea are rolul de a înlocui situaţiile brute, trăite în direct. Pe lângă frecventele alunecări în interiorul personajelor şi zăboviri la nivel senzorial, piesa are şi o poveste continuă. Mama va afla că excursia de Anul Nou din 1969 înseamnă, de fapt, plecarea definitivă a familiei din RDG în RFG, întrucât tatal e spion. Monologurile intersectate alternează cu dialogul domestic dintre Mama şi Papa, cu reprosurile adiacente, spre exemplu cu acela că jumătate din an, bărbatul zboară de la un congres de biologie la altul, explicaţia fiind că acesta este cercetător în arme biologice. Papa pare un om plăcut, aşezat, cu o amprentă umilă, plină de omenie, dar şi de slăbiciuni. În schimb, Mama, colegă cu el, nu-şi iartă faptul că omoară vieţuitoare la Institutul de Cercetări („Tot ce facem e să băgăm în animale otravă şi să ne uităm cum reacţionează la ea“). Tatăl mort este integrat din nou în finalul piesei, pentru a-şi povesti amintirile de la cincisprezece ani, de pe vremea naziştilor.
Spectacolul are un impact atât de viu asupra privitorilor, aceasta datorându-se şi excelentului concept scenografic al lui Marian Văsii. Senzaţia de mişcare, care este realizată de către puşti, este “spartă”, din când în când, şi astfel îşi fac loc acele cuiburi statice. Acestă metodă pare rezolvarea optimă pentru un spaţiu atât de intim, precum scena Sălii Arcadia, unde a fost montat acest spectacol. Proiecţia video întâlnită pe parcursul reprezentaţiei se afişează de după perdea, spaţiul fiind tăiat în două, pentru a dubla live personajul, în timp ce o parte din public îl vede în carne şi oase, pe când cealaltă doar pe ecran. De asemenea, coloana sonoră bizară, cu sunete naturale, ca apa care curge, sau chiar influenţele de ambient down tempo sau IDM, au avut rolul lor, pentru ca produsul final să fie unul inedit şi total neaşteptat pentru spectatori.
Spectacolul “We Are CaMeRa”, deşi a fost o producţie relativ nouă pentru publicul orădean, a reuşit să se facă remarcat prin regia artistică, prin scenografie, dar şi prin intermediul jocului actoricesc care a fost impecabil, actorii ducându-şi sarcina la un bun sfârşit, reuşind să trasmită publicului toate trăirile intense, surprinse pe întreg parcursul piesei.