Nona Rapotan despre Vlaicu Vodă
Vlaicu Vodă la Teatrul Excelsior va fi comentat, criticat, va fi… intrat deja în marea carte a teatrului românesc.
Vlaicu Vodă la Teatrul Excelsior va fi comentat, criticat, va fi… intrat deja în marea carte a teatrului românesc.
F.A.D. este un spectacol de revăzut, e unul dintre cele pe care le porți cu tine prin lume până când intri din nou în sala de teatru. E contemporan, e cu și despre spaimele noastre, e despre cum nu ne trăim viețile.
Recenta premieră națională din repertoriul Teatrului Regina Maria din Oradea, F.A.D. (Noduri și plăci), pusă în scenă după o piesă semnată de scriitoarea britanică Nicola Wilson, surprinde prin ineditul abordării unui subiect pe cât de complex, pe atât de delicat.
F.A.D. (Noduri şi plăci) este un spectacol dificil de urmărit prin prisma tematicii pe care o urmăreşte, altminteri realizarea spectacolului este una de lăudat din toate punctele de vedere: regizorală, actoricească şi muzicală.
Scriitoarea britanică Nicola Wilson, autoarea piesei de teatru ,,Noduri și plăci”, va face cunoștință cu publicul amator de teatru la cea de a treia reprezentație a spectacolului F.A.D, realizat de regizorul Horia Suru.
„Nodurilor și plăcilor” din titlul original al piesei lui Nicola Wilson regizorul Horia Suru le preferă succesiunea de noduri și catalize despre care vorbea odinioară Roland Barthes.
Spectacolul a luat premii la diferite festivaluri și pe bună dreptate. Bine, din punctul meu de vedere, ar mai fi putut lua. Actorii sunt mari, buni și dau dovadă de o știință a jocului greu de regăsit în alte montări din care ei fac parte.
F.A.D., noduri și plăci reprezintă prima piesă de teatru a scriitoarei britanice Nicola Wilson, montată în premieră națională la Oradea, în stagiunea 2017 – 2018.
Titlul original a fost înlocuit de acronimul „F.A.D.”, care înseamnă Familial Alzheimer`s Disease și se referă la o subcategorie a bolii Alzheimer, caracterizată prin debutul precoce și prin faptul că gena este transmisă ereditar.
Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, după Gargantua și Pantagruel, este o invitație aproape terapeutică de a te debarasa de tensiunile cotidiene înainte de a intra în sală.
Thomas Sawyer, unul dintre cele mai aplaudate spectacole din repertoriul Teatrului EXCELSIOR, revine pe scena Sălii „Ion Lucian” marți, 27 februarie, ora 19:00, într-o reprezentație specială, dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere.
Refugiul e un spectacol care-ți cere timp special pentru reflecție, un spectacol care te scoate din zona de confort și te forțează să-ți cauți singur răspunsurile la întrebări legate de dorințe și plăceri personale. Și e printre puținele spectacole pe care vreau să-l revăd.
ActOrchestra este un show, din toate punctele de vedere. De neîncadrat într-un tipar – nu-i poți spune musical, după cum nu este nici pantomimă pură -, jocul celor trei actori este unul al prezenței, al lui aici și acum.
Mi-a picat ciudat toată experiența deaseară. M-a pus față în față cu niște repere identitare pe care am luptat să le câștig și le-am pierdut.
Don Juan se întoarce de la război este o interpretare în cheie postmodernă a dragostei: până la urmă, și astăzi suntem mai multe femei decât bărbați, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că s-ar putea să se anunțe la orizont un nou război.
“Se întâmplă lucruri magice pe aici!” Și ele, cele șapte prezențe feminine noi din distribuția spectacolului “Don Juan se întoarce de la război” au simțit-o pe propria piele.
Esenţială e esenţa unui om care se opune resemnării. Care îşi scotoceşte mintea, inima, imaginaţia pentru a găsi motive în favoarea zâmbetului, în favoarea binelui, în favoarea vieţii.
Percepţia noastră şi valoarea cu care investim lucrurile sunt esenţiale atunci când dăm sens vieţii. Viaţa are sens doar pentru că omul îi conferă unul.
O mie de motive înseriază artistic, cu emoție, multitudinea de motive pe care cineva le-ar putea avea pentru a învinge melancolia și tristețea maladive.
„Nu se ştie dacă Don Juan, ca personaj istoric, a trăit cu adevărat. Însă dacă acest tip – al lui Don Juan – a existat vreodată, atunci este sigur că există şi astăzi şi va exista întotdeauna.”
Ultima premieră a anului 2017: “Don Juan se întoarce de la război” de Ödön von Horvath. Un text emoționant pe care tânărul regizor Horia Suru l-a transformat într-un spectacol provocator. Pentru sine. Pentru actori. Pentru public.
Poți spune multe despre Horia Suru, dar în niciun caz că este un tip convențional. Horia a început prin a face sport de performanță, apoi s-a orientat către actorie, ca în cele din urmă să-și definească traseul profesional în domeniul regiei.
Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François e o bună formă de detașare și de deconectare de la tot ce înseamnă zumzet cotidian și inutil în prezentul continuu din care facem parte.
Despre Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François se poate spune în primul și în primul rând că e un spectacol făcut cu multă bucurie, din care răzbate energia unor tineri actori pe care nici nu-i recunoști dincolo de machiaj și de costume.
François este acel numitor comun, acel liant dintre creatori/visători/actori, muzicieni și echipa artistică, dintre imagine și sunet, dintre carte și povestea spectacolului, dintre ce se naște pe scenă și spectatori.
Teatrul EXCELSIOR prezintă în premieră, pe 16 și 17 noiembrie, de la ora 19:00, Viața plictisitoare și preaplină a visătorului François, inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais.
O mie de motive e un spectacol care confirmă fără echivoc vorba care spune că actorii sunt doctori care operează pe suflet. Un spectacol care schimbă în bine felul în care ne raportăm la propriile emoții, valoarea pe care o dăm lucrurilor mici.
E despre depresie, dar nu e neapărat o piesă tristă. Mă rog, eu am plâns, dar eu plâng des la teatru. Am şi râs. Și este o înșiruire de motive să trăiești, o mie de lucruri, emoții, oameni, situații care fac viața frumoasă.