Cristina Enescu în dialog cu Horia Suru (interviu)

posted in: Interviuri | 0

*

Cristina Enescu fnt.ro

Regizorul Horia Suru: „E important să avem idealuri mărețe, dar și să vedem dincolo de vârful nasului”

Când auziți numele lui Don Juan, la ce vă gândiți? Probabil zâmbiți șăgalnic pentru că vă vine în minte figura legendară a personajului creat în 1630, devenit un simbol pentru libertinajul amoros, prea puțină moralitate și responsabilitate, o dolce vita hedonistă dedicată cuceririlor erotice și multor seducătoare păcate.

Iată, însă, că în Festivalul Național de Teatru de anul acesta veți avea ocazia să descoperiți și să cugetați la o altă față a lui Don Juan, căci Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” de la Arad, împreună cu regizorul Horia Suru, vor prezenta ”Don Juan se întoarce de la război”, după textul scris în 1936 de dramaturgul austro-ungar Ödön von Horváth. Prima provocare a acestei producții este chiar răsturnarea imaginii clasice a lui Don Juan: și dacă acest personaj ludic, lubric și deșănțat, simbol prin excelență al depravării morale și al libertinajului sexual, ascunde de fapt și o poveste cutremurătoare? Dacă ne poate pune pe gânduri? Dacă mai există un capitol între dolce vita binecunoscută a lui Don Juan și sfârșitul său? Textul  aduce o turnură total neașteptată a poveștii acestui personaj celebru.

Acest Don Juan este contemporan cu începutul frământat al secolului XX și se întoarce din infernul Primului Război Mondial. El regăsește o lume schimbată, vidată de bărbații care au plecat pe front. Se întoarce încununat de gloria eroului, dar tocmai el, cel care fusese al tuturor femeilor fără a aparține niciuneia, este consumat de pierderea unicei femei pe care realizează că a iubit-o, care însă a murit în război. Vina de a o fi abandonat pe singura care contase, de fapt, e o revelație târzie, pe care Don Juan o va lua cu el în mormânt. El o caută zadarnic pe Aceea, pe Unica, în toate femeile pe care le întâlnește, ca un ecou dramatic și în oglindă, al anilor când, înșirând amantele, nu căuta de fapt nimic.

Spectacolul are mai multe straturi: la nivel macro vedem fresca unei lumi de după (un) război, cu ororile pe care acesta le lasă în societate dar și în interiorul omului, iar în plan mai apropiat descoperim povestea lui Don Juan, care se întoarce să caute un ideal din tinerețe, o iubire pierdută, precum și povestea femeilor ce populează lumea pe care războiul a golit-o de bărbați.

Prin frământări și Purgatoriu, spre regăsire și libertate

Ce miză are zgâlțâirea spectatorului contemporan din acest stereotip donjuanesc vechi de secole? Mai ales într-o vreme în care societatea este puternic influențată de entertainment și de un hedonism în creștere – acestea fiind trăsături comune mentalității lui Don Juan cel clasic, spre deosebire de Don Juan-ul lui Von Horvath și al lui Horia Suru. Să ne reamintim – spune regizorul – că nu doar noi, ci și Don Juan caută într-un fel perfecțiunea, care e însă de negăsit, el caută o anumită comuniune, o liniște, pe care nu le găsește niciodată. ”Îl putem vedea ca pe un răufăcător care atacă familiile altora, dar el de fapt caută ceva ce nu există. E important să avem idealuri mărețe, dar și să vedem dincolo de vârful nasului, de lucrurile imediate, ca să putem evolua.”

Suntem invitați oare la un spectacol depresiv? Dimpotrivă, spune Horia Suru, în ciuda dramatismului spectacolului, căci deși pierde lucruri importante pentru el, Don Juan totodată și găsește ceva mult mai profund decât tot ceea ce căutase și găsise anterior. Acest Don Juan întors din război cu o mare suferință interioară e într-un fel dătător de speranță. Parcursul său postbelic ne transmite că, chiar și într-un context total nefavorabil, când aproape nu mai e nimic de făcut, există totuși șansa și posibilitatea de a te regăsi pe tine însuți.

Așa cum spunea Von Horvath, acesta Don Juan aparține timpurilor noastre, cărora le este tipic ”ca fiecare individ să cunoască schimbări interioare ale ființei sale, ca urmare a catastrofelor care au lovit întreaga lume”. Iar lumea noastră de astăzi, deși este altfel, nu este cu mult mai liniștită decât vremurile începutului de secol XX. De fapt, vremurile tulburi în care trăim astăzi, cu încărcătura lor de dezumanizare și schimbările prin care trece societatea, sunt aspecte care l-au interesat în mod particular pe regizorul Horia Suru. Referindu-se la imaginea legendară a lui Don Juan, față de care personajul creat de Von Horvath aduce surprize majore, regizorul spune că ”acel Don Juan dionisiac pare să fi murit odată cu Moliere. Și noi, astăzi, cred că trăim vremuri la fel de tulburi, în care încercăm să ne redefinim societatea, și reușim asta cu mai mult sau mai puțin succes.”

Un bărbat legendar versus o mare de femei

”Don Juan se întoarce de la război” este un spectacol inedit și din perspectiva structurii distribuției: Horia Suru a dublat, practic, numărul personajelor feminine din textul lui Von Horvath, pentru a reliefa mai bine fațetele multiple ale personalității feminine, ilustrate în textul lui Horvath prin nouă femei jucând roluri multiple), astfel că spectacolul include nu mai puțin de șaptesprezece femei. Cândva, această lume tip gineceu (loc rezervat doar femeilor) ar fi fost Paradisul pentru Don Juan în prima sa viață. Acum, acest univers feminin este pentru el mai degrabă un Purgatoriu – care, însă, nu e lipsit de umor și momente luminoase.

Lucrul în această formulă e ceva special, cu care eu nu m-am mai întâlnit până acum, e o altfel de energie, greu de descris, de care mă bucur că am avut parte. Și actrițele au remarcat asta, chiar de la prima lectură împreună cu toată distribuția, una dintre ele m-a întrebat dacă știu în ce mă bag, și mi-a spus că am mult curaj să lucrez cu atâtea femei – și încă actrițe. Cred că rezultatul acestei combinații de energii, emoții și sensibilități e unul foarte frumos” spune Horia Suru. ”Practic sunt două povești paralele, cea a lui Don Juan și cea a femeilor care au rămas în urma războiului, însă femeile sunt esențiale în construirea atmosferei acestei lumi, în care bărbații nu mai sunt pentru că au plecat toți la război, iar femeile au rămas să facă de toate. Asta mi s-a părut interesant de adus pe scenă.

Această altă față și altă viață a lui Don Juan sunt, într-un fel, chiar necesare în contemporaneitatea noastră, impregnată de entertainment facil și puternic sexualizat. Pe de altă parte este foarte actuală și tema războiului, atât ca conflict armat care modifică societatea cât și sub forma diferitelor conflicte de idei și opțiuni din interiorul societății, al diferitor comunități și chiar din interiorul fiecăruia dintre noi. Horia Suru spune că, în amalgamul și tumultul lucrurilor din jurul nostru, sunt poate mai mult ca în trecut mulți oameni care simt la un moment dat că se pierd pe ei înșiși, și că lucrurile prin care îi obligă societatea să treacă le modifică profund structura interioară. ”În zilele noastre e mult mai greu să ajungi tu la tine însuți, la adevăratul tău eu, pe care să-l accepți și cu care să mergi mai departe. Cred că ne pierdem foarte mult în ce e exterior. Don Juan-ul din acest spectacol reușește, în final, să se regăsească. Ăsta e semnul de speranță cu care vreau să las spectatorul să plece de la acest spectacol. Don Juan își găsește liniștea”.

Așadar, veți avea ocazia să vedeți acest parcurs surprinzător al celebrissimului Don Juan și tribulațiile sale interioare, în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București, între 19-29 octombrie. Coregrafia spectacolului este semnată de Momo Sanno, dansator și coregraf contemporan român cu o bogată experiență și activitate internațională.