Răzvana Niță despre O mie de motive

posted in: Cronici | 0

Răzvana Niță razvananita.wordpress.com

50 de motive ca să vezi “O mie de motive” şi să afli care-i treaba cu fericirea

(“O mie de motive” de Duncan Macmillan, regia Horia Suru, Point, Bucureşti. Foto: Narcis Pop)

  1. Fiindcă nu e ca şi cum ţi-ai cumpăra bilete la teatru şi abia aştepti să bei un suc in foaier.
  2. Spectacolul ăsta se joacă într-un spaţiu fain, cu un design complet şui. Nu e un teatru, dar e mai spectaculos şi mai vesel.
  3. Pentru că odată intrat în Point, te simţi cumva important. Şi asta fără să te gâdile cineva prea mult.
  4. Pentru că sala arată surprinzător – ceva între arenă şi club. Plus că nu toată lumea stă cu faţa la scenă. Din când în când mai stăm şi unii cu faţa la alţii. Ceea ce ne dă curaj şi poftă de joacă.
  5. Fiindcă e un one man show deci în caz că te plictiseşti ştii pe cine să dai vina.
  6. Pentru că joacă Florin Piersic Jr. Şi el joacă rar.
  7. Pentru că spectacolul e regizat de Horia Suru, şi el nu a dat rateuri până acum.
  8. Pentru că, încă de la intrare, ţi se dau nişte cartonaşe şi ţi se spune să le ţii la vedere. Ceea ce îţi place dar te şi îngrozeşte, dar, asta e, nu mai poţi da înapoi.
  9. Pentru că pe tot parcursul spectacolului asculţi o muzică a naibii de bună, aşa încât la final abia te abţii să nu îi ceri băiatului de la sunet ceva informaţii în plus.
  10. Pentru că deşi vorbeşte încet, Florin Piersic Jr. se aude bine. Cred că face nişte exerciţii de fitness vocal sau ceva.
  11. Pentru că ăsta e un spectacol la care nu ai timp şi chef să mănânci pop corn. Nu îţi vezi capul de treabă. Plus că nu vrei să te faci de cacao.
  12. Fiindcă tot ce spune personajul de pe scenă pare scris de tine.
  13. Deşi râzi parcă nu e râsul tău. Şi asta îţi place. Adică nu e totul la prima mână.
  14. Te simţi ca la un stand-up comedy dar moartea pândeşte de peste tot.
  15. Ca să vezi diferenţa între umor şi băşcălie.
  16. Ca să înţelegi că niciodată lucrurile nu sunt numai ce par a fi.
  17. Pentru că dacă ai urât toată viaţa listele, acum ai un motiv să te mai gândeşti.
  18. Fiindcă nu e despre “noi suntem români”, ci despre “noi suntem universali. Şi fragili. Şi la fel”.
  19. Pentru că nu se fumează decât o ţigară pe scenă. Maxim.
  20. Pentru că la rampă nu moare nimeni. Dar în fond, cam totul se duce de râpă.
  21. Findcă nu e genul de spectacol care se vinde singur, deci îi eşti indispensabil.
  22. Pentru că subiectul principal este fericirea. Şi asta chiar merită un breaking news.
  23. Pentru că e printre puţinele spectacole de teatru în care şi spectatorii urcă pe scenă.
  24. M-a făcut să mă gândesc că de multe ori cei care stau în sală pot fi la fel de talentaţi ca cei care joacă (şi – de ce nu? – chiar mai talentaţi) şi că scena e doar o convenţie. În fond, împărţim frăţeşte acelaşi spectacol.
  25. Pentru că nu te lasă nici cu indigestie cerebrală dar nici cu foame de lup.
  26. Pentru că nu e vorba de un spectacol încheiat, împachetat, rutinabil. E de fiecare dată altfel. O să vedeţi de ce.
  27. Pentru că îţi transmite un fel de senzaţie de risc. Dar pentru nimic în lume nu ai da senzaţia asta pe dulcea certitudine a statutului de spectator neimplicat.
  28. Merită să îl vezi pe Florin Piersic Jr. dansând.
  29. Uite, am găsit într-o carte a lui Matei Vişniec nişte vorbe care se leagă cu starea pe care ţi-o dă spectacolul ăsta: “…artistul nu este un simplu saltimbanc făcut să amuze mulţimile, ci un constructor de pasarele. (…) Cu siguranţă că de acum înainte, când mă voi afla în faţa unui public, mă voi gândi la acest lucru: misiunea mea este de a construi un pod până la el, sau mai bine zis de a prelungi bucata de pod care a supravieţuit, adică scena, până pe malul celălalt, altfel spus spre conştiinţa publicului. În mod normal, când un spectacol este bun, când actorul are har, el reuşeşte să păşească pe suprafaţa apei, să părăsească scena şi să înainteze pe pasarelele emoţiei spre sufletul spectatoruilui”.
  30. Pentru că e genul de spectacol la care o poţi invita pe fata de care eşti îndrăgostit. Asta fiindcă se spun pe scenă nişte chestii şi… poate se prinde şi ea.
  31. Fiindcă are şi inocenţă şi umor şi suspans.
  32. Asişti la o confesiune. Şi prima dată te simţi tare, puternic, iar până la final se înmoaie ceva încheieturi şi în sufletul tău.
  33. Pentru că are mesaj, dar nu are teză.
  34. Pentru că îţi dai seama căt de greu e să povesteşti o carte pe care tu ai citit-o demult şi pe care – teoretic – o ştie toată lumea.
  35. Te ajută să faci diferenţa între colaborare şi agresiune.
  36. Pentru că nu are nimic vulgar.
  37. Pentru că se simte că a fost construit de oameni deştepţi, meseriaşi şi sensibili.
  38. Pentru că – nu ştiu cum – crează o senzaţie de intim şi acut. Deşi tu eşti aici, adică departe.
  39. Pentru că îţi aduce aminte că, de fapt, lucrurile sunt foarte simple. Totul e să nu pierdem candoarea cu care priveam lumea atunci, la început.
  40. Te face să te gândeşti că între sublim şi ridicol uneori nu e nici măcar un pas.
  41. …. Şi că, probabil ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla, cu ajutorul sau în pofida voinţei tale.
  42. Dacă aş fi profesor de filosofie, mi-aş invita elevii la acest spectacol. Ca să avem şi noi despre ce povesti.
  43. Pentru că niciodată în sală nu se stinge lumina. Nu ajungem să fim NOI şi EL.
  44. Pentru că ne demonstrează că nici o suferinţă nu e patetică şi nici o pierdere definitivă.
  45. Ca să scapi de prejudecata că numai de la 6 personaje în sus iese show.
  46. Fiindcă nu e genul de spectacol care îţi face capul mare, ci se retrage discret şi te lasă pe tine să rătăceşti de plăcere, prin mintea ta.
  47. Pentru că nu urlă nimeni şi nu se dezbracă nimeni în pielea goală. E şi mai şi.
  48. Fiindcă îţi dă senzaţia că dacă ai avea textul ai putea să-l joci şi tu pentru amici într-o sâmbătă noapte. Sau către zi.
  49. Pentru că nu dă copy/paste din realitate.
  50. Pentru că, după ce am ajuns acasă, am iniţiat propria mea listă de motive de a fi fericit. Despre unul dintre ele, tocmai ce aţi terminat de citit.