Coregrafie atractivă, tineri liceeni frumoşi şi talentaţi, un regizor-actor de vârsta celor mai mulţi membri ai distribuţiei, nu în ultimul rând un scenariu cu o simbolistică actuală, ale cărui valenţe educative sunt bine conturate şi regizoral
Orice s-ar spune despre o stagiune, chiar şi atunci când criza economică împiedică dezvoltarea cu abundenţă de mijloace a proiectelor (promise, propuse ori dorite/ visate), este dincolo de realitate atunci când nu o încadrezi în parametri ei fireşti. Poţi să spui că se putea mai bine, că anumite spectacole ar fi meritat puse mai mult în valoare, că altele ar fi putut avea mai mulţi spectatori dacă se făcea o mai bună promovare, că se puteau găsi formule care să aducă mai multă vizibilitate naţională teatrului dramatic local etc. Dar, cu siguranţă la fine de stagiune 2010 – 2011 şi înainte de a trage concluzii se cuvine să remarcăm realele valenţe pozitive din cel puţin o secvenţă a activităţii Teatrului “Maria Filotti” din municipiul Brăila pentru că ea există şi, mai mult decât atât, are o amprentă accentuată a tinereţii, promiţând să deschidă uşile Thaliei şi către alţi – sperăm – iubitori de frumos. De altfel, aşa cum am subliniat toţi cei care am urmărit în luna iunie 2011 spectacolul “Domnului profesor, cu dragoste”, el se remarcă prin calităţi certe şi propune, dat fiind caracterul său de viitoare premieră – acum a fost doar o vizionare generală – un centru de atracţie de la care nu vor avea cum să lipsească tinerii pentru că vor dori, cred şi sper, să-şi vadă colegii din distribuţie, dar şi adulţii – părinţi, prieteni ai Thaliei şi nu numai. Premiera este programată pentru luna septembrie 2011, în deschiderea Festivalului “Zile şi nopţi de teatru la Brăila” (Hm! Nu mai ştim dacă european sau nu…, după cum era formula iniţială şi consacrată deja). Şi poate mai mult decât altele, spectacolul propune o simbolistică actuală, ale cărui valenţe educative sunt bine conturate şi regizoral, dar şi conotaţii bivalente – arta şi viaţa – pregnant pozitiviste. Aici nu se moare, şi chiar dacă toţi au motive de suferinţă, durerea este strigată pe tonalităţi suportabile inclusiv de cei care iubesc teatrul aşa-zis clasic. Subiectul tratează problemele unor tineri elevi din Anglia altor timpuri, dar aşa cum a scris autorul şi cum s-a pus în scenă el se pliază perfect pe lumea şcolară din România de astăzi unde a fi elev presupune să nu te poţi rupe de lumea familială – care poate fi una a periferiei, a superficilităţii şi sărăciei sau a bogăţiei, infatuării, aroganţei, limitării intelectuale şi emoţionale şi într-un caz şi în celălalt. În multe locuri doar sugerat, calapodul scenariului se pliază de minune registrului muzical-coregrafic în care s-au mişcat preponderant realizatorii, lăsând suficient de mare spaţiul imaginar pentru public.
Să mă întorc deci la detaliile de spectacol, o producţie în Programul “Teatru şi Şcoala” pe care îl derulează Teatrul “Maria Filotti” – prin intermediul Asociaţiei Culturale omonime – în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi, evident, şcolile şi liceele locale. Realizat de tânărul actor Horia Suru – aici în calitate de regizor – împreună cu elevi brăileni (se va vedea că sunt foarte talentaţi) şi câţiva dintre actorii brăileni, spectacolul se distinge prin câteva elemente, fiecare un punct de atracţie atât pentru cei care ştiu secretele deliciilor Thaliei dar şi pentru cei care abia acum le descoperă. Unul dintre acestea este tocmai tinereţea protagoniştilor, aceştia netrucându-şi în vreun fel emoţiile din gesturi, glasuri – ceea ce rezultă se ritmează de minune în contextual general al scenariului, coregrafiei, fragmentelor sonore. Un alt element este jocul foarte apropiat de firescul artei actorului al tinerilor, neprofesionişti – chiar dacă mulţi dintre ei sunt elevi la clasa de actorie de la liceul de artă local, se cheamă că sunt tot amatori. Dar – atenţie – să nu mi se înţeleagă greşit exprimarea: ei sunt mai buni decât foarte mulţi actori cu diplomă – nu dau nume… şi să nu cumva să faceţi presupuneri… – şi unii vor oferi bucurii reale publicului dacă se vor îndrepta spre acest drum. Şi nu în ultimul rând, faptul că Horia Suru a decis să facă loc unui impresionant număr de scene coregrafice în spectacol este un real câştig. Ajută în formularea mai pregnantă a ideilor – care dacă ar fi fost doar rostite, conform scenariului original, ar fi putut să sune demagogic şi surd – şi în atractivitatea scenică, tinerilor se vede că le place aşa şi se mişcă dezinvolt, indiferent de ideile coregrafice – unele destul de dificile. Simpatică, atractivă şi cu sens este şi prezenţa trupei de muzică pe scenă, în piesă.
Ar mai fi de spus şi că normalitatea secvenţială din piesă se suprapune uneia de conjunctură, a poveştii de viaţă relatate în spectacol, aşa că scenele de sex şi violenţa din scenă Sălii Studio – acolo unde am aplaudat cu căldură – au un rol bine determinat şi se încadrază de minune în economia spectacolului. Este adevărat şi că dansul, coregrafia salvează aceste elemente să nu cadă în ridicol sau în vulgaritate, iar jocul tinerilor liceeni face ca fiecare scenă mai tare să aibă un gust aparte, de trufanda, şi nicidecum acreala şi strepezeala unei lămâi stoarse prea devreme ori fără rost. Veţi remarca de altfel rolul lor şi din interviul cu Hora Suru care va fi postat pe “Brăila Chirei” imediat după acest prim comentariu cu impresii de la vizionarea din care lipseau până şi costumele, poate şi o parte din scenografie, dar care ne-a lăsat – repet – impresii plăcute nu doar celor care iubim cu pasiune arta Thalia, ci părinţilor, prietenilor, primarului Aurel Gabriel Simionescu şi doamnei sale – profesorul director de liceu Petruţa Simionescu, viceprimarului Doiniţa Ciocan. Va trebui să se găsească – aşa cum afirmam – modalităţi de a ieşi în întâmpinarea elevilor ori a altor categorii de public, mulţi brăileni neintrând deloc în teatrudupă cujm bine ştim toşi cei care ne regăsim adesea pe holurile impozantei construcţii.
Vă invit, cu alte cuvinte, să nu rataţi în stagiunea care urmează spectacolul “Domnului profesor, cu dragoste”, şi să invitaţi vecinii, colegii de serviciu şi de şcoală la teatru. Veţi avea numai surprze plăcute; veţi descoperi că a merge la teatru poate fi o experienţă plăcută pentru că ce se întâmplă pe scena luminată feeric de reflactoare nu se limitează doar la un (banal) subiect de povestit în cuvinte, ci te pune adesea pe gânduri, te obligă să reflectezi – interogaţiile pot fi de la rostul şcolii la cel al vieţii, de la sensul dragostei la cel al mişcării braţelor în timpul dansului ori la sunetul ţipătului unui tânăr revoltat, trist, disperat… Multe şi adânci teme de meditaţie se pot naşte de aici, după cum la fel de bine mersul la teatru – dacă nu vreţi să fiţi serioşi, profunzi şi dilematici ca însăşi esenţa măştilor Thaliei – poate fi un mod plăcut de a petrece o seară, dacă nu vă place să vă (s)cufundaţi în borcanul cu melancolie…