LSD Theatre Show în Teatrul AZI

posted in: Cronici | 0

Nicolae Havriliuc Revista Teatrul Azi, numerele 3-4/2014

Omul, un relief cu centrele energetice in miscare / Nicolae Havriliuc

Spuneam intr-un comentariu la Undercloud (Festival zonal de Teatru Independent, desfasurat la sfarsit de august 2013), in Teatrul Azi, nr.11-12/2013, ca, din motive lesne de inteles (suprapuneri firesti in programarea unor spectacole din Festival), a trebuit sa renunt la vizionarea spectacolului LSD Theatre SHOW, dar ca-l voi vedea intr-una din magicele seri de la Godot Cafe – Teatru. (Dorinta intalnirii cu acest spectacol devenise obsesiva, mai ales ca, intre timp, il vazusem pe Matei Chioariu, unul din interpreti, in Adam si Eva dupa Liviu Rebreanu, regia Alexander Hausvater, Teatrul National Timisoara, prezent in FNT 2013.)Iata ca dorinta mi s-a implinit, intr-o seara de la sfarsitul lui noiembrie 2013, la Godot Cafe – Teatru, iar impresia a fost de a fi asistat la un spectacol deosebit ca rezonanta dramatica si placut vederii si auzului, datorita numai si numai interpretilor!

L(aughing)S(eeking)D(reaming) Theatre SHOW (sau pe romaneste: Razand, Cautand, Visand intr-un Show de Teatru) desfasoara un dialog (in felul unei spovedanii) intre un El si o Ea, Adam si Eva crestini, constienti de noul lor pacat. Inaintarea in cunoastere (nesocotind Biblia) a fost o excursie platita scump, pe un teritoriu ce nu a imblanzit necunoscutul, ci l-a macinat pe temerar, iluzionandu-l in biruitor. Si atunci, in puterea ce a mai ramas, se apeleaza la “convergenta armoniilor”, ca la o speranta, posibila si probabila, sa innoade un nou fir de viata. Caci sta in firea Universului sa-si hraneasca eternul din fiinta omului, reinnoita mereu si mereu. (“Dar piara oamenii cu totii/ S-ar naste iarasi oameni” – glasuieste Eminescu, in registrul sau de gandire, pur si simplu.) Spectacolul lui Horia Suru aminteste de ceea ce numea Camil Petrescu, in Modalitatea estetica a teatrului (concluziile “aporetice” sunt repere pentru “quidditatea reprezentarii dramatice”)  “liberul exercitiu teatral al omului actor”. Potrivit textului lui Christopher Durang, L(ive)S(ound)D(esign) Theatre Show, trairea omului actor, se face pe viu (energic si activ), in sunet si imagine, adica sinestezic, prin ingemanare si raspunsuri reciproce. (“Ca niste lungi ecouri unite-departare/ intr-un acord in care mari taine se ascund” – daca ar trebui sa dam crezare sugestiei lui Baudelaire.) In desfasurarea jocului, interpretii aproape ca nu au nevoie de decor (desi Marian Vasii le ofera un fundal drept punct de sprijin) si nici de prea multa costumatie (dar pentru decenta jocului este asezat ceva pe ei): Isabela Neamtu si Matei Chioariu se au doar pe ei, naturali, in fluxul rostirii si, mai ales, echilibrand forta de concentrare ce le schimba infatisarea proprie (trecand de la ‘privat’ spre ‘ludic’), prin esentializari pe traseul jocului. Cei doi coboara desculti in sala si alearga printre mese si spectatori, precum doi copii (ceva mai mari) pe nisipul incins, la orele de amurg ale unui colt de natura. Si, pentru ca sunt copii ceva mai mari, el poarta niste pantaloni scurti (corti corto), nu tip spilhozen, ci blue-jeans zdrentuiti, iar ea poarta o rochie stralucitoare de seara, spre a-i marca linia feminitatii, dar cu parul despletit in vant. Povestea despre viata si de ce “e foarte complicat sa functionezi” alimenteaza dramaticul acestui spectacol-eseu pe tema: omul ca sursa a propriei existente.

Intrarea personajelor in relatie, ca doua fiinte necunoscute intre ele, porneste de la un fapt banal. Ea, aflata intr-un supermarket, vrea sa priveasca o conserva de ton (probabil s-o cumpere), dar este impiedicata de sederea greoaie a unui El (probabil apasat de ganduri despre viata, din punctul sau de vedere), ce-i bareaza accesul la raft; si, de aici, se dezlantuie un sir intreg de iritari, atitudini si marturisiri despre fiinta din apropiere. Exercitiile de privire in cotidian devin repere pentru precipitatele marturisiri ce antreneaza personajul feminin. Numai ca regia evita monotonia (avand in atentie faptul ca si iluzia scenica, si iluzia realitatii inconjuratoare, sunt expresive prin comunicare verbala) si recurge la clamarea discursului (prin separarea eului personaj feminin de eul actritei), punand actrita sa intrebe sala daca se simte bine in prezenta ei. Intrebarea creeaza reactii diferite in interioritatea masculina si interioritatea feminina a salii. Spre a echilibra impresiile, personajul feminin dispare pentru un timp din scena si apare personajul masculin. Acesta, accentuand pe intelesul ca gesturile violente ale semenilor pot modifica mult din comportamentul celuluilalt (exposeul sau despre homosexualitate pare sa vireze cauza in “neprihanitele” violente psihice; cineva din sala definea homosexualitatea prin starea de animalitate in desfrau sau cearta cu sine a hormonilor scapati de sub controlul ratiunii; insa, prin punerea lor in echilibru, respectivul individ-gazda poate iesi din cercul iluzionar al fortei ce submineaza), isi face “mea culpa” si acuza gestul sau bolovanos de a impiedica accesul ei la cutia conservei din ton, ceea ce in ultima instanta a dus la invinovatirea ambilor. Antrenand publicul salii prin raspunsuri adecvate privind posibilitatea evitarii incidentului, personajul masculin propune, drept solutie in studiu, nevoia de corelare a starilor prin schimbarea gandurilor din mers.

Fara a absolutiza contopirea intre text si firescul de joc al actorilor, regia lui Horia Suru, destoinica in trasarea directiei de joc, pare a se aseza la o parte, ca sa-i priveasca admirativ (dupa ce i-a provocat) pe Isabela Neamtu si Matei Chioariu (intre mascherina si mascherone), cuceritori prin virtutile scenice in acest “theatre show” de buna calitate.

Godot Cafe-Teatru – LSD Theatre Show de Christopher Durang. Regia: Horia Suru. Scenografia: Marian Vasii. Live sound design: Rufi. Cu: Isabela Neamtu si Matei Chioariu. Data reprezentatiei: 22 Noiembrie 2013.