*
O mie de motive să renaști din cenușa fiecărui rol
”Înghețata”, ”Creioanele colorate”, ”Plastilina”, ”Pistoalele cu apă”, ”Orezul cu lapte”, ”Bicicletele”, ”Să te plimbi desculț prin iarba udă”, ”Robert De Niro”, ”Vocea lui Christopher Walken”, ”Star Trek”, ”Star Wars”, ”Să-ți dai seama că, pentru prima dată în viața ta, cineva îți ocupă fiecare gând, în fiecare moment. Cineva pe care îl simți foarte aproape, cu toate că abia l-ai cunoscut”, ”Să iubești”. Începi de la 1 și ajungi nu la o mie, ci la un milion de motive pentru care merită să trăiești. ”O mie de motive” este un spectacol despre viață, despre cum reușești să descoperi, să lupți, să înțelegi, să parcurgi și tot ce ești dispus să faci pentru cei pe care îi iubești. Personajul lui Florin Piersic Jr. este un bărbat care, din cauza faptului că mama lui a încercat de câteva ori să-și ia viața, începe o listă cu motive pentru care crede că viața merită trăită. O începe, o aruncă într-un colț, uită de ea, o regăsește, o așază între paginile unei cărți, o reprimește din mâna celei pe care o va iubi și va ajunge, după ani, să atingă un million de motive. Cinstit, direct, cald, fără fițe, un om frumos în toată puterea cuvântului, Florin Piersic Jr. adoră să lucreze cu actori tineri, pentru că le admiră pasiunea și iubirea pentru rol, pentru teatru, pentru scenă, dar și cu regizori la fel de tineri, pentru că regulile sunt făcute să fie încălcate, iar împreună cu cei care rezonează cu tine este mai ușor. Florin crede că este o provocare să reușești să vezi scânteia într-un om de pe stradă care n-a pășit niciodată pe scenă și habar nu are cum este sub lumina reflectoarelor. Este exact ceea ce reușește în spectacolul ”O mie de motive”, în regia lui Horia Suru. Deloc o fire expansivă, parcimonios în reacții, Florin Piersic Jr. a găsit astfel o cale prin care să bucure și să se bucure.
Regizorul Horia Suru a adaptat ”Every Brilliant Thing”, o piesă scrisă de regizorul şi dramaturgul englez Duncan Macmillan, împreună cu Florin Piersic Jr. ”O mie de motive” este un spectacol franc, neconvenţional, departe de ceea ce generațiile de dinainte de revoluție numesc teatru clasic. Pe mine tocmai caracterul neconvenţional, specific lui Florin, dar și lui Horia Suru m-a atras. Imprevizibilul are farmecul lui, la fel umorul; atât al protagonistului, cât mai ales al spectatorilor, actori cu voie sau fără de voie. Ești implicat în spectacol, iar acesta este un motiv să înțelegi cât de delicat este echilibrul între scenă și sală, între actor și spectator, și cât de perfect strunește Florin Piersic Jr. partitura fără a face rabat de la autentic. Te izbește încercarea înfrigurată, aproape dezordonată, a personajului lui de a găsi motive pentru care viața, oricât de grea, merită trăită. Simți dorința lui de a găsi pe cineva care să-i dea răspunsul mult dorit în timp ce este când copil, când adolescent, când bărbat în puterea cuvântului.
Am intrat în sală știind că lumina reflectoarelor va avea grijă să cadă pe chipurile spectatorilor mai des decât sunt ei obișnuiți, nădăjduind că nu voi fi ”scoasă la tablă”. Țineam în mână cartonașul pe care scria 765 – Bicicletele și-mi spuneam în gând să fiu atentă și să răspund prompt când va striga numărul meu. Urmăream fiecare replică a lui Florin și nu conteneam să-l admir pentru calm și siguranță. Da, știu că e obișnuit cu scena, e viața lui, dar tot mă tulbură felul în care știe să pășească acolo, sus. Ascultam cântec după cântec și mă bucuram de acorduri în timp ce parcă împinsă de o forță nevăzută căutam să surprind stările prin care spectatorii treceau și să descopăr la rându-mi lucruri pe care personajul lui Florin Piersic Jr. ar fi găsit poate oportun să le adauge pe lista lui. Cărți, actori, sentimente, senzații, cântece, anotimpuri, jocuri, pasiuni, dulciuri, profesori, părinți, prieteni, mirosuri, arome… În timp ce-mi încropeam propria listă, am auzit o propoziție ce mă trăgea de mânecă să fiu atentă: ”Am avut o profesoară care se îmbrăca mereu la fel. Avea o rochie cu model grecesc, purta ochelari și părul îi era blond platinat…” (cumva știam că rochia mea avea același model, purtam ochelari și părul meu era blond platinat, așa că l-am privit surprinsă pe Florin) ”Vrei să fii profesoara mea în această seară?” Cum să spun nu, desi inima mea bătea nebună de emoție, pentru că nu sunt obișnuită să fiu eu în lumina reflectoarelor, ci aceia pe care îi intervievez. Florin are harul spontaneității, el este atent la detalii, știe să argumenteze serios și își susține opiniile curajos. Eu, de emoție, priveam titlul cărții pe care mi-a așezat-o în palmă, căreia trebuia să-i fac un rezumat scurt și cuprinzător, fără să-mi amintesc despre ce era vorba în ea. Și doar o citisem de zeci de ori… Era ca și cum un burete supărat a decis să șteargă din mintea mea tot ceea ce înainte cu un minut aș fi dezvoltat aproape fără griji. Zâmbea complice, fericit că m-a pus în dificultate, știind însă că tot el mă va scoate din impas. Am îngăimat câteva propoziții aproape dezarticulat, cu două tonalități mai sus decât în mod normal, și am coborât de pe scenă transpirată și cu inima aproape să-mi sară din piept. Pe scaun, în siguranța întunericului, mi-am dat seama că pot să adaug senzația pe care o trăisem listei pe care personajul lui Florin o realiza. Am fost prezentă, savurând imperfecțiunile asumate, descoperind că bucuriile lui erau și ale mele. Recunosc versatilitatea lui Florin Piersic Jr. de la ani lumină și iubesc blânda lui autoironie, firescul lui.
Cât de intensă și precisă trebuie să fie lovitura târnăcopului cu care sapi ca să ajungi la adevărata ta esență-minereu? Cât de mlădioase să-ți fie ramurile ca să rămâi vertical în furtuna nebună a ceea ce incomplet numim lume? Cât de senin trebuie să fie cerul tău în fiecare zi astfel încât să rămâi la fel, în ciuda celor care încearcă să te tragă dincolo de linia ce te separă de ei? Cât de multe sunt motivele pentru care viața să merite trăită? Nu aș fi pus aceste întrebări dacă nu aș fi avut deja răspunsurile. De ce îl admir pe Florin Piersic Jr.? Pentru că a lovit intens și precis cu târnăcopul în adâncul ființei lui până a găsit nesfârșitul filon al rostului. Pentru că furtunile prin care a trecut i-au demonstrat că a știut să rămână vertical aplecându-se până la rupere. Pentru că deși a fost tras într-o parte și alta de asemănări și comparații, a știut că neclintirea înseamnă un pas înainte, iar inteligență înseamnă zbor. Am ”O mie de motive” ca să scriu despre el, ”O mie de motive” ca să recomand spectacolul ”O mie de motive” în care joacă Florin Piercic Jr. în regia lui Horia Suru, cu care rezonează total, dus, întors și la culoare. Spectacolul este precis și sigur prin intensitatea cu care atât actorul, cât și regizorul luptă cu rutina, cu repetarea unor momente, prin tenacitatea cu care își doresc să surprindă de fiecare dată. Povestea pe care o spune spectacolul nu este nouă, dar impresionează prin modul în care se apleacă la pământ până la rupere din dragoste de viață, pentru că nu o prețuiești nicicând mai tare ca atunci când ești la un pas de a o vedea scurgându-ți-se printre degete. Îl iubesc pe Florin Piersic Jr. pentru că este curajos, blând, bun, genial, tulburător de cald, sigur pe el, senin, sensibil, spontan, impecabil și incredibil de viu. Știe să-și asume că nimeni altul impreciziile, defectele și petele de rugină. Interacțiunea cu spectatorii spune aproape totul despre generozitatea ființei lui, pe care a moștenit-o de la cea care îi este mamă, actrița Tatiana Iekel, ce a dat întotdeauna publicului său ce a avut mai bun – harul primit de sus și pe fiul ei. Îl iubesc pe Florin Piersic Jr. pentru că nu a fost impresionat de umbra copacului puternic ce domina pădurea în care a venit pe lume și cu un curaj nebun a adunat mineralele necesare rădăcinilor lui, a lăsat râmele să aereze bulgării de pământ ca să crească drept și a adunat inel după inel până a atins cerul cu ramurile lui. Înțelege un text așa cum nu toți actorii reușesc, iubește muzica într-o manieră personală, iar ceea ce rămâne la finalul unui spectacol în care joacă sunt mai mult decât ”O mie de motive” ca să apreciezi viața. Și îl mai iubesc pentru că are curajul să recunoască un înger atunci când îl vede, știe să ierte iubind și renaște din cenușa fiecărui rol.