Cum să fugi de realitate – Refugiul

posted in: Cronici | 0

Dragoș N. Savu dragosnsavu.ro

M-au întrebat mulţi cum ar fi dacă aş putea fugi de realitate, dacă aş încerca să fentez latura umană şi adevărul ei înrădăcinat. Şi le-am răspuns, printr-o formă de naivitate, poate, că mi-aş crea un Univers personal care s-ar numi, aşa, simplu: Refugiul.

Peste lumile create de grupurile de oameni, unele aflate într-o minoritate, altele aflate într-o majoritate, se aşterne deseori ceaţa anormalităţii, ceaţa care sfidează realitatea şi care cuplează firele ieşite din pământ cu zidul cerului. Şi-apoi, prin aceste fire, coboară sau urcă toate gândurile noastre, toate neplăcerile şi plăcerile noastre, toate relaţiile create pe parcursul unei vieţi şi dincolo de ea.
În anumite zile atemporale, vin unii cu mâini de foarfeci şi taie câte un fir, în funcţie de “vreme”. Pe aceşti “unii” îi cunoaştem foarte bine, însă deseori ne prefacem că nu-i cunoaştem, că nu i-am văzut niciodată. Şi-atunci intervine problematica relaţionării directe cu oamenii din jurul nostru. Vrem să cunoaştem, dar nu ne lăsăm cunoscuţi. Vrem să iubim, dar nu ne lăsăm iubiţi. De fapt, naşterea unui refugiu în care o dată intrat, rişti să nu mai ieşi niciodată, reprezintă parabola “omului văzut de el însuşi pe sine sieşi”.

Admitem capacităţile tehnologice, aflate la vedere în povestea “Refugiului”, admitem că purtăm în noi sentimente virtuale, admitem că puterea noastră de a vedea dincolo de un trup este una extrem de puternică, iar cu toate acestea, NU facem nimic. Nu schimbăm nimic. Lăsăm să decurgă totul de la sine. Însă acest “sine” reprezintă poarta de acces în Refugiu.

Mă gândesc uneori la acest Refugiu ca la un Iad modern. Adică ca la un spaţiu în care te simţi bine, ai toate condiţiile, dar la urma urmelor, sfârşitul îţi este scris cu majuscule, în baza “lor” de date. Uneori avem impresia, ba chiar credem cu tărie, că toate lucrurile sau întâmplările care ne fac fericiţi

Colonizarea sentimentelor reale, efectul atingerii umane, stările de euforie născute din momente de fericire, a produs efectul de halou universal-uman. O retorică a vieţii sau un Refugiu al Morţii metafizice.

În fapt, “Refugiul” crează starea de bine a spectatorului, indus într-o eroare imaterială, condus într-o lume a visului, a eternităţii lumeşti şi a sfârşitului de timp în care se credea “stăpân”. Totuşi, tabloul regizoral şi scenografic conduce publicul spectator către un Univers paralel în care realitatea se îmbină perfect cu irealitatea şi-n care omenescul devine, deseori, neomenesc.

O fluenţă a limbajului modern, o tehnică de comunicare care străpunge clasicul, un imbold adus omenirii, un fapt de care trebuie să ţinem seama şi, mai mult decât atât, o întrebare la care ar trebui să ne răspundem fiecare dintre noi: Care este Refugiul nostru ?!