Independenții – Doina Papp

posted in: Cronici | 0

Doina Papp  adevarul.ro

Cel mai vechi teatru particular, constant în programele sale e evident Teatrul Act. Dacă nu chiar singurul de acest fel în Bucuresti. În mod obişnuit spectacolele sale sunt coproducţii cu asociaţii culturale de profil, cum şi acesta la care ne vom referi mai jos.

Dar e ceva de unicat în această experienţă recentă de la Act pe care o semnalăm în speranţa că va produce, totuşi, prozeliţi, mai ales ca atitudine faţă de miscarea independentă. E vorba de un grup de absolvenţi ai facultăţii de teatru din Cluj, Rares Stoica, Fulvia Folosea şi Vlad Nemeş, care s-au luat de mână şi au venit la Bucuresti să ne arate că ei mai există, şi nu oricum ci ca o echipă consecventă cu metoda de lucru şi de creaţie a profesorilor lor clujeni faimosi, dacă ar fi să-l numim doar pe Miklos Bacs.
I-am văzut la absolvire, într-un spectacol minunat creat la Tg. Mures ca program de insertie profesională finantat de UE, când având ca temă Cehov ne-au arătat un Happy Garden al nostalgiilor, de o poezie şi un tremur lăuntric admirabile. I-am revăzut la Gala tânărului actor, şi acum în acest spectacol după piesa Cockosi de Mike Bartlett, proiect iniţiat de Asociaţia Entheos şi de criticul de teatru Cristina Rusiecki. Cristina i-a ajutat aşadar să nu se piardă pe aceşti talentaţi absolventi clujeni ( unde-or fi ceilalti trei din spectacolul de la Mureş?) şi împreună cu GrayPlay performing Arts şi Teatrul Act, să realizeze un spectacol demn de toată atenţia.
Piesa, apreciată cu premii la ea acasă, este relatarea unor relaţii încordate dintre nişte tineri care caută iubirea, prietenia, se caută pe sine, înţelegându-se adesea greşit. Cazul lui John, eroul a cărui iubire pentru M (de la Man) pusă în paranteze la apariţia personajului cheie, W (Woman) de care John se îndrăgosteşte e de fapt ceva mai complicat. Motivele crizei de cuplu a celor doi bărbaţi sunt în altă parte şi ne este sugerat chiar de la începutul spectacolului, când John se dovedeşte stânjenit de poziţia sa în relaţia unde celălalt, dominator şi egoist îl transformă într-un vis-a vis vulnerabil.

(…) La urma urmei, piesa lui Mike Bartlett nu e doar despre homosexuali. În viziunea regizorului, Horia Suru, mai importantă pare a fi hărţuiala de suprafaţă care îşi are o bună rezolvare în ritmul şi alternarea scenelor, dar care e lipsită de planul doi, jocul secund al unei motivaţii mai adânci a războiului surd dintre personaje. Acceptând că autorul a mizat pe vorbăria ce-i drept abundentă în text, pe argumentele verbale şi nu întotdeauna logice, am fi dorit ca spectacolul să găsească o soluţie şi pentru dimensiunea filosofică, umană în senul larg şi generos al cuvântului pe care tema identităţii le presupune. Ar fi fost spre folos şi talentaţilor interpreţi.

Citește articolul complet pe site-ul adevarul.ro.