Carmen Neamțu despre Don Juan se întoarce de la război

posted in: Cronici | 0

*

Carmen Neamțu uniuneascriitorilorarad.ro

Don Juan se întoarce de la război şi 17 femei pierd războiul cu acelaşi bărbat

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, spectacolul: Don Juan se întoarce de la război de Ödön von Horváth; Distribuţia: Andrei Elek, Adriana Ghiniţă, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău, Liliana Balica, Iulia Pop, Amalia Huţan, Oana Kun, Iulia Dinu, Cecilia Donat Lucanu, Oana Secară, Mariana Tofan, Angela Petrean Varjasi, Bianca Andras, Ileana Aciocârlănoaei şi Raluca Hanc. Regia: Horia Suru; scenografia Cristian Marin; coregrafie: Momo Sanno; light design: Lucian Moga. Concept grafic afiş şi caiet program: Laurian Popa.

Se spune că într-o noapte, Don Juan se plimba pe malul râului Guadalquivir şi se întreba cum oare să-şi aprindă o ţigară. O mână îi apare de pe malul celălalt şi-i oferă un foc. Era diavolul.

„Don Juan a purtat diferite chipuri de la cel al soţului adulter criminal şi profanator de morminte până la cel al cavalerului obosit. (…) Mi-am propus să descriu un Don Juan al zilelor noastre (…) care se întoarce de la război şi îşi închipuie că a devenit un alt om. Dar el a rămas ceea ce este. (…) Don Juan caută perfecţiunea, aşadar ceva ce nu există pe pământ şi femeile vor să-i demonstreze lui, dar şi lor însele, că tot ceea ce el caută se poate găsi pe pământ. Ghinionul acestor femei este că ele au doar un orizont pământesc asupra lucrurilor (…) Vina tragică a lui Don Juan rezultă din faptul că el uită mereu de dorul lui sau îl ironizează şi astfel toate acţiunile sale ajung jertfe cinice, dar nu lipsite de tristeţe”. În 1936, autorul, Ödön von Horváth (1901-1938) scrie aceste consideraţii despre personajul piesei sale în trei acte. Optzeci şi unu de ani mai târziu, regizorul Horia Suru reciteşte textul oferindu-ne o montare atemporală, în care Don Juan, cuprins de vinovăţia de a-şi fi abandonat logodnica, o caută în fiecare femeie cu care se întâlneşte. În piesa lui Horváth, Don Juan respiră într-o Germanie a anului 1918, un spaţiu populat de văduve şi femei prea singure, undeva imediat după Primul Război Mondial. E un bărbat chinuit de vină, de boală, de tristeţe. Dar care nu şi-a pierdut dorinţa de a căuta nemurirea, printr-un hedonism scăpat de sub controlul raţionalului. De fapt, Don Juan caută să cucerească/înţeleagă Viaţa, explorând-o bucată cu bucată.

Regizorul Horia Suru propune o montare foarte vizuală, în care lumina joacă un rol determinant. Tablourile consistente au o poezie aparte, care fac trimitere inclusiv la sfârşitul straniu al autorului maghiar. În 1938, în timp ce se afla la Paris, să-şi întâlnească traducătorul francez, este surprins de o furtună. Ploaia puternică şi vântul de iunie îi sunt fatale. O creangă se desprinde dintr-un copac şi îl loveşte mortal.

Spectacolul arădenilor începe cu un potop de frunze care cad pe scenă, în timp ce proiecţia copacului e imaginea de final a montării. Muzica lentă aduce un plus de melancolie atmosferei. Scenografic, spaţiul este gândit inteligent de Cristian Marin, cu mobile care umplu scena şi configurează momentele piesei: camera de spital, colţul de stradă, cafeneaua, salonul de discuţii etc. Eclerajul inspirat (light design: Lucian Moga) punctează aceste locaţii diferite, parte din scena mare în care se desfăşoară spectacolul.

Horia Suru propune 17 roluri de femei, care toate au pierdut războiul cu acelaşi bărbat, în timp ce el, bărbatul, caută febril un prototip ideal de feminitate pe care nu-l poate atinge într-o viaţă de pământean.

Andrei Elek, în rolul dificil al lui Don Juan, atent la rostire, pierde histrionismul personajului. Nu e nici seducătorul irezistibil, nici vinovatul de culpa abandonului fără explicaţii, nici escrocul, ticălosul sentimental, nici… Rămâne cumva suspendat în rol, cu o tristeţe a neputinţei de a găsi ceea ce caută.

Pe cât de consistent vizual e spectacolul, pe atât e de subţire în interpretările actoriceşti. Actriţele distribuite au serioase probleme de dicţie, replicile se aud cu greu, într-o rostire neîngrijită. Merită să amintim totuşi prestaţia actriţelor Cecilia Donat Lucanu, Oltea Blaga, Mariana Tofan şi Carmen Vlaga Bogdan, care joacă cu naturaleţe şi aduc prospeţime rolurilor.

Noua premieră a teatrului arădean aduce un plus de poezie pe scenă, într-o montare de atmosferă, cu tablouri frumoase, pictate cu accente de lumină atent aleasă, acompaniate de muzică bună.

Don Juan, cuprins de vinovăţia de a şi fi abandonat logodnica, o caută în fiecare femeie cu care se întâlneşte.

Tablourile consistente au o poezie aparte ce fac trimitere inclusiv la sfârşitul straniu al autorului maghiar.

Don Juan caută febril un prototip ideal de feminitate pe care nu l poate atinge într o viaţă de pământean.