Refugiul – a trăi dincolo de consecinţe (port.ro)

posted in: Cronici | 0

Răzvana Niță port.ro

Tema propusă de Jennifer Haley este tulburătoare: a trăi, a te manifesta, a acţiona independent de consecinţele ce decurg din gesturile tale poate fi sinonim cu a experimenta libertatea absolută. Un spaţiu virtual poate fi refugiul ideal pentru toţi cei care vor să încerce şi altceva, orice. Un univers în care nimic să nu fie imposibil, nepermis sau imoral.

Horia Suru construieşte împreună cu Maria Miu (decor), Diana Sav (costume), Silent Strike (muzica), Dan Basu (visuals) şi Diana Miroşu (light design) o atmosferă stranie şi în acelaşi timp seducătoare, misterioasă. O altă dimensiune care – cumva – nu e în afara noastră, ci în creierele noastre. Ce vedem pe scenă are un recul în mintea noastră, ne fascinează, ne contrariază, ne înspăimântă. Este ieşirea din realitatea gestionabilă, confortabilă, predictibilă.

Spectacolul are dimensiunile unui thriller psihologic. E o investigaţie criminală, o anchetă profund subiectivă la capătul căreia culpabilitatea se împarte echitabil. Nimeni nu se salvează, dimpotrivă, reîntoarcerea în real e recunoaşterea eşecului la care se adaugă şi povara cunoaşterii alternativei, a lucidităţii.

Remarcabilă traducerea lui Ionuţ Grama. Vorbim de un text deloc simplu, o desfăşurare dramatică ale cărei ritm, tensiune şi suspans nu trebuie să se piardă, o poveste cu evidente mesaje subliminale. În acest context, varianta în limba română e nu numai perfect coerentă, inteligibilă şi de o impecabilă dramaticitate şi teatralitate, ci trece dincolo de acest prim palier obligatoriu. Avem o reuşită în spiritul versiunii originale, Grama dovedind o capacitate de înţelegere şi de transpunere în limba română uimitoare. Bogat, nuanţat, percutant.

Distribuţia are un maestru de ceremonii în persoana Nicoletei Lefter al cărei joc în aparenţă rece, tehnic, sobru se încarcă în permanenţă cu emoţie, revoltă, reuşind să fie deopotrivă cerebral şi sensibil, senzorial şi eficient. O mostră de expresivitate densă, astfel încât o privire în gol, o împreunare a mâinilor la spate spun cât un monolog. Notabile sunt şi autenticitatea şi abila “manevrare” a duplicităţii la Cezar Antal, Ionuţ Grama şi Sandra Ducuţă (o apariţie ce aminteşte de Al cincilea element din filmul omonim semnat de Luc Besson).

În ceea ce îl priveşte pe Mugur Arvunescu, un actor cu multă şi diversă experienţă pe scena Teatrului Odeon, de această date e mai bine în scenele de forţă, cele din timpul anchetei. Cred că ar fi mers o apariţie mai puţin civilă, un interpret mai cu şarm, cu mijloace mai variate, şi o mai subtilă capacitate de disimulare; un actor cu mai multă prospeţime care să scoată personajul din zona abominabilului şi să trezească o idee mai multă simpatie. În fond vorbim de fascinaţia unei minţi diabolice, un geniu al răului, un demiurg, un zeu căzut ce trebuie să transmită simultan oroare dar şi seducţie.

Cu certitudine, “Refugiul” este un spectacol unicat, cu o forţă de transmisie şi un magnetism speciale. O poveste în care rămâi captiv, mult timp după lăsarea cortinei.